Curtea Domneasca de la Targoviste este unul dintre obiectivele turistice preferate cand vine vorba de mici plimbari pe langa Bucuresti. Cu masina personala veti face in jur de 1 ora si 20 de minute, cu trenul un pic mai mult adica in jur de 2 ore.
Cat costa biletul de intrare si ce poti vizita?
Biletul de intrare este destul de rezonabil ca pret: pentru adulti este 20 ron, pentru copil 10 ron iar pentru persoanele cu handicap este gratuit. Pe baza biletului vei vizita ruinele palatului, Turnul Chindiei, Biserica Domneasca si Muzeul Tiparului.
Putina istorie...
Istoria Curtii Domnesti incepe in secolul 15 in timpul domniei lui Mircea cel Batran. Timp de 300 de ani a fost inima Tarilor Romane, si a gazduit 33 de conducatori.
De-a lungul timpului a suferit modificari si imbunatatiri. In timpul domniei lui Vlad Tepes s-a ridicat Turnul Chindiei - astazi simbolul orasului Targoviste, iar in timpul lui Constantin Brancoveanu a cunoscut perioada de maxima inflorire. Cu acordul otomanilor reface fortificatiile, palatul voievodal, anexele si bisericile. Odata cu mazilirea domnitorului incepe si degradarea Curtii Domnesti iar capitala este mutata la Bucuresti.
Degradarea continua lent de-a lungul secolelor, iar incendiul si cutremurul din 1803 duc la o definitiva ruinare. Forma actuala a capatat-o incepand cu anul 1961. Lucrari de modernizare au avut loc si recent iar autoritatile fac tot posibilul ca acest obiectiv turistic extrem de important pentru istoria noastra sa se conserve cat mai bine.
Ce mi-a placut cel mai mult la Curtea Domneasca din Targoviste!
Cel mai mult mi-a placut Turnul Chindiei. Nu a fost usoara urcarea. Scarile sunt destul de inguste si spiralate, dar privelistea panoramica din varf merita tot efortul.
Muzeul Tiparului este de asemenea interesant. Acolo puteti vedea xilogravuri, litere mobile, tiparnita si tiparituri in slavona. Casa care gazduieste muzeul in trecut a fost folosita ca internat scolar particular, local al politiei orasului, iar in perioada Primului Razboi Mondial a fost sediu al comandamentului german.
Un alt obiectiv din interiorului complexului este Biserica Domneasca. Aceasta este ctitoria lui Petru Cercel insa picturile interioare pe care le vedem sunt pe de pe vremea lui Constantin Brancoveanu. Este un bun exemplu de arhitectura munteneasca, inedit la aceasta biserica este capasul, un balconet pentru familia domnitorului de unde putea urmari slujba.
Ca importanta istorica este inestimabila, fiind cea mai veche din Tarile Romane.

