De la apele roz de lângă Burgas și băile lui Suleiman Magnificul, până la cetatea Akra, mormântul tracic, plajele sălbatice și orașele istorice Nessebar și Sozopol — 7 zile de explorare dincolo de traseele turistice obișnuite.
În șapte zile am făcut aproximativ 950 de kilometri prin Bulgaria, cu mașina, doi adulți, un copil și cățelul nostru. Am plecat din București dimineața, la ora 7, și am trecut granița prin Negru Vodă–Kardam, apoi am ajuns la Balcic și am continuat călătoria de-a lungul litoralului. Prima oprire a fost la Balcic, unde am vizitat Castelul Reginei Maria și grădina botanică. Mi-a plăcut foarte mult locul, mai ales pentru că aici nu vezi doar o reședință regală, ci și o parte din viața pe care regina a ales să o construiască la malul Mării Negre.
Maria a ajuns aici în 1921, într-o perioadă în care orașul făcea parte din România. Construcția castelului a început în 1924, după proiectul arhitecților italieni Amerigo și Augustino, iar complexul a fost gândit astfel încât să nu concureze cu natura, ci să se strecoare printre stânci și să coboare în terase către mare.
Am intrat și în crama regală, în fosta pivniță a reginei, unde am făcut o degustare de vinuri. Bineînțeles că nu am plecat cu mâna goală, ci cu o sticlă de rachiu de caise.
Am continuat spre Cernomoreț, o mică așezare de coastă foarte liniștită, unde am stat trei nopți și de unde am explorat mai multe locuri. Am făcut plajă la Gradina Beach, dar cea mai mare surpriză a fost cetatea Akra. Din păcate nu este un obiectiv care apare pe primele pagini ale ghidurilor turistice. Ruinele cetății ajung până la mare, iar unele dintre vestigii par pur și simplu înghițite de apă. De partea cealaltă a cetății, am găsit și o plajă sălbatică, înconjurată de stânci, cu nisip fin și întinderi de rocă întunecată. Pentru prima dată în viață am văzut cum arată o plajă sălbatică și m-am îndrăgostit de acest peisaj. Așa că am început să îl caut din ce în ce mai des în călătoriile noastre: plaje mai puțin amenajate, dar cu un caracter pe care plajele comerciale îl pierd.
Unul dintre cele mai frumoase momente ale vacanței a fost însă la lacurile sărate de lângă Burgas. Aici sarea de mare nu este doar istorie: salinele funcționează și astăzi. Apa mării este colectată în bazine, lăsată să se evapore după o metodă tradițională folosită de 1 secol. Această salină a fost înființată în 1906 și extrage aproximativ 400,000 de tone de sare pe an. În anumite bazine se poate face baie. Apa roz, formată în bazinele de sare, mi s-a părut extraordinară. Nu știam înainte de această călătorie că pot exista astfel de peisaje atât de aproape de noi. Tot aici se afla si Lacul Atanasovsko unde se poate face baie în apă hipersalină și nămol, iar imediat dincolo de dig este Marea Neagră. Acest nămol are proprietăți terapeutice deosebite datorită mineralelor.
În Pomorie am ajuns la Biserica Sfântul Gheorghe, un loc mic, dar foarte îngrijit, cu o curte plină de flori și cu un izvor despre care tradiția spune că are puteri tămăduitoare. Pe acest teren au existat urme ale unui sanctuar tracic, iar în perioada bizantină, în secolul al VII-lea, aici ar fi existat deja o mănăstire creștină.
Actuala biserică a fost construită în 1856, pe fundațiile vechiului lăcaș, iar în 1945 a fost extinsă. Nu are fresce interioare, dar păstrează icoane valoroase din secolele XVIII–XIX, inclusiv icoana Sfântului Gheorghe. În 1966 a fost ridicată și clopotnița de 20 de metri, care astăzi domină curtea mănăstirii.
Dar povestea care ne-a adus în acest loc este cea a izvorului. Potrivit tradiției mănăstirii, la sfârșitul secolului al XVII-lea, Selim Bey, un om grav bolnav, avea aici o moșie. Legenda spune că un slujitor al său a visat un izvor cu apă vindecătoare. A găsit în acel loc un basorelief de marmură al Sfântului Gheorghe, iar apa a început să izvorască chiar de acolo. Selim Bey ar fi fost vindecat, s-ar fi convertit la creștinism împreună cu familia sa și ar fi construit o mică capelă. Mai târziu, după ce a rămas văduv, tradiția spune că a devenit călugăr și primul stareț al mănăstirii. Noi am băut din apa izvorului și am luat și acasă.
Tot la Pomorie am vizitat Mormântul tracic, iar pentru mine a fost prima experiență de acest fel. Nu mă așteptam să mă impresioneze atât de mult. Deși este cunoscut drept mormânt tracic, a fost construit în epoca romană, probabil în secolele II–IV, după principii ale arhitecturii tracice, și este considerat un heroon, un spațiu funerar în care se desfășurau și ritualuri în memoria celui comemorat. Ceea ce îl face cu adevărat neobișnuit este camera circulară și coloana centrală, goală în interior, care ascundea o scară în spirală către partea superioară a monumentului. Este o soluție arhitecturală rară în lumea antică. Un detaliu important dacă mergeți cu mașina: mormântul se află în mijlocul unei livezi, iar indicatorul de la șosea este mic și destul de șters, așa că poate fi foarte ușor ratat.
După ce am schimbat orașul de cazare, ultimele 3 nopți le-am dormit in Burgas, călătoria noastră a continuat spre Aquae Calidae, lângă Burgas.
Izvoarele termale sunt cunoscute de mii de ani. În primul mileniu î.Hr., zona era deja un sanctuar tracic dedicat celor Trei Nimfe, despre care se credea că veghează asupra izvoarelor vindecătoare. Mai târziu, romanii au construit aici terme, iar locul a continuat să atragă oameni care veneau pentru apele minerale. Săpăturile au scos la iveală straturi arheologice de peste nouă metri, cu vestigii care coboară până în mileniile IV–I î.Hr.
Dar pentru mine, partea cu adevărat fascinantă a fost baia lui Suleiman Magnificul. Da, acel Suleiman pe care îl știm cu toții din istorie și din filme. Baia otomană a fost construită în secolul al XVI-lea peste vechile băi ale complexului. Potrivit tradiției consemnate de călătorul otoman Evliya Çelebi, Suleiman ar fi fost vindecat de gută datorită apelor de aici și, drept mulțumire, a poruncit construirea unei noi băi. Astăzi, baia este restaurată și funcționează ca muzeu, iar povestea locului este prezentată inclusiv printr-o proiecție 3D. Pentru mine, faptul că am putut ajunge într-un loc în care, cu sute de ani înainte, a venit unul dintre cele mai cunoscute personaje ale istoriei și că am putut beneficia de aceleași ape minerale mi s-a părut fantastic. În fața complexului veți găsi si izvoare termale captate de Devin. Vă sfătuiesc să vă cumpărați bidoane de la magazinul din stînga izvorului pentru a lua și acasă. Această apă își menține proprietățile terapeutice mai multe săptămâni dacă este depozitată corespunzător în locuri întunecoase și cu temperatură constantă.
Am ajuns și la Irakli, una dintre plajele sălbatice care mi-au plăcut cel mai mult. Am mers prin pădure și am coborât pe o potecă până la mare. Dimineața erau foarte puțini oameni, apoi plaja s-a aglomerat. În pădure am observat și numeroase corturi și forme de campare improvizată. Unii oameni locuiau practic acolo, fără facilități obișnuite și folosind marea pentru spălat. Mi s-a părut în același timp ciudat și fascinant.
Nessebar mi-a confirmat însă și contrariul: un loc extraordinar poate deveni greu de savurat atunci când este înecat de turiști. Orașul este superb, are o arhitectură aparte și este inclus în patrimoniul UNESCO.
Pentru a vizita muzeele puteți opta și pentru bilet combo, care este mai ieftin, însă nu toate bisericile muzeu mi s-au părut suficient de interesante pentru a justifica biletul de intrare. Unele au interioare foarte simple, în timp ce exteriorul este partea cu adevărat spectaculoasă. În schimb, Muzeul de Arheologie de la intrarea în oraș mi s-a părut mult mai interesant.
Fosta așezare tracică, devenită apoi colonia grecească Mesambria, are peste 3.000 de ani de istorie și a fost, pe rând, un important centru comercial, bizantin și medieval bulgăresc. Este însă un oraș minuscul – aproximativ 850 de metri lungime și 300–350 de metri lățime –, iar o parte din vechea suprafață a fost înghițită de mare. Mașina nu poate fi dusă în centrul orașului vechi, așa că trebuie lăsată în parcările de la intrare sau în zona portului. Noi am ales să traversăm pe jos limanul, pe porțiunea aceea îngustă de aproximativ 300 de metri, pentru că mi s-a părut mult mai spectaculos și, recunosc, mult mai bun pentru fotografii. Nessebarul are o arhitectură extraordinară și o densitate impresionantă de biserici și vestigii, însă în perioada în care am ajuns noi, luna august, era atât de aglomerat încât mi-a fost greu să mă bucur de el așa cum mi-aș fi dorit. În plus, unele dintre zidurile istorice erau acoperite de scene și pânze pentru concertele organizate în weekend – un contrast destul de ciudat cu patrimoniul pe care venisem să-l văd.
Dacă ar fi să aleg însă orașul care mi-a plăcut cel mai mult, acela ar fi Sozopol. Este mai puțin sufocat de turiști, are o atmosferă complet diferită și mi-a dat, în anumite locuri, senzația că mă aflu undeva în Italia. Am mers pe străduțele înguste, am admirat zidurile cetății și casele tradiționale cu partea inferioară din piatră și etajele din lemn vopsit negru, arhitectură specifică zonei Marii Negre. Mi-au plăcut enorm.
Sozopolul are însă o istorie care începe cu mult înaintea caselor de lemn pe care le vedem astăzi. În jurul anului 610 î.Hr., coloniști veniți din Milet au întemeiat aici Apollonia Pontica, unul dintre marile orașe-port ale lumii grecești de la Marea Neagră. Orașul a devenit rapid un centru comercial important, bogăția lui venind inclusiv din comerțul cu metalele din Strandzha și din salinele de la Anhialo, actualul Pomorie. În Antichitate era cunoscut și drept Apollonia Magna, iar templul lui Apollo vindecătorul adăpostea o statuie de bronz a zeului, înaltă de aproximativ 13 metri, despre care sursele antice spun că a fost opera sculptorului Kalamis. În anul 72 î.Hr., romanii au cucerit și jefuit orașul, iar statuia lui Apollo a fost dusă la Roma. Mai târziu, odată cu răspândirea creștinismului, Apollonia a devenit Sozopolis – „orașul mântuirii”. Astăzi, toate aceste straturi de istorie se întâlnesc în orașul pe care l-am văzut noi: ziduri antice, biserici medievale, case din perioada Renașterii bulgare și, printre ele, acei smochini bătrâni și priveliștea asupra Mării Negre care m-au făcut să mă îndrăgostesc de Sozopol.
În Sozopol am descoperit și restaurantul Ksantana, aproape de port, cu vedere spre mare, unde am mâncat foarte bine și la prețuri care ni s-au părut mai mici decât în România. Am încercat pentru prima dată ciorba albă de pește și kavarma și am băut bere bulgărească foarte rece. Am avut voie să intrăm cu cățelul nostru, iar gazdele aveau și ele un câine care „mergea la serviciu” în fiecare zi.
Sozopolul mi-a plăcut și pentru lucrurile mici: bătrânii care vând la porți dulceață și marmeladă de smochine făcută în gospodărie, smochinii bătrâni cu trunchiuri impresionante, micile suveniruri și atmosfera de oraș viu, dar nu copleșit. Mi-au plăcut foarte mult și zidurile cetății, restaurantele de lângă ele și panorama asupra orașului. Priveliștea către Sozopolul nou și către mare este una dintre imaginile pe care le-am păstrat cel mai bine din această vacanță. Și, dacă ar fi să spun sincer unde aș putea să mă văd locuind vreodată, Sozopol ar fi unul dintre acele locuri.
Burgas a fost orașul în care am stat, iar prima impresie nu a fost neapărat cea mai bună. Venind din Cernomoreț, liniștit și pitoresc, intrarea într-un oraș mult mai mare și mai agitat m-a făcut să mă gândesc imediat la Constanța: aceeași senzație de oraș-port, de litoral viu și de oameni care se plimbă până târziu. Dar după ce am ieșit seara pe promenadă și am ajuns în Grădina Mării, Burgasul a început să-mi placă. Este un oraș efervescent, cu mulți turiști, dar fără să mi se pară sufocat, iar atmosfera de seară mi s-a părut foarte plăcută. Am făcut chiar și plajă în Burgas, spre seară, la apus, iar apa era atât de caldă încât cu greu ne-am fi dorit să ieșim din ea. De altfel, în această vacanță am găsit Marea Neagră de pe litoralul bulgăresc neobișnuit de caldă. Dar ceea ce m-a surprins cel mai mult pe plaja din Burgas a fost nisipul negru, bogat în magnetit și în alte minerale. Era pentru prima dată când vedeam o plajă atât de întunecată și, bineînțeles, n-am plecat fără un mic suvenir: am luat puțin nisip pentru colecția mea de pietre și scoici. Grădina Mării, care se întinde de-a lungul coastei, este una dintre zonele care dau orașului această atmosferă de vacanță, iar Burgasul a rămas pentru mine orașul pe care l-am judecat prea repede în primele ore și pe care am ajuns să-l descopăr abia după ce l-am străbătut la pas. Ne-am simțit în siguranță aici și, de fapt, în toate locurile prin care am trecut în Bulgaria, unde prezența poliției era foarte vizibilă.
După șapte zile și aproape 950 de kilometri, am plecat acasă cu o concluzie simplă: Bulgaria este mult mai mult decât Nisipurile de Aur, all inclusive, piscine și plajă. Este despre cetăți care ajung în mare, ape roz, izvoare minerale cunoscute de mii de ani, băi în care a intrat Suleiman Magnificul, morminte tracice, plaje sălbatice, orașe istorice și locuri despre care mulți turiști nici nu știu că există.
Cât ne-a costat călătoria
Pentru doi adulți, un copil și un cățel, am cheltuit aproximativ 1.250 de euro pentru șapte zile.
Am mâncat în fiecare zi la restaurant, am stat trei nopți într-un apartament închiriat și trei nopți la o pensiune. Cazările le-am rezervat prin Booking.com, pe care îl folosesc în mod constant pentru călătoriile noastre.
Cu Dacia Duster am făcut două plinuri în Bulgaria: unul când am ajuns și unul înainte să plecăm. Un plin ne-a fost suficient pentru toate drumurile pe care le-am făcut între obiective.
În privința mâncării, ni s-a părut că prețurile au fost foarte convenabile, mai ales ținând cont că eram pe litoral. Pentru doi adulți și un copil, o masă cu felul întâi și felul principal în jur de 60 de euro ni s-a părut un preț bun. Am venit acasă și cu multe suveniruri, iar băuturile ni s-au părut, de asemenea, mai ieftine decât în România.
La trafic trebuie însă să fiți atenți. Am întâlnit foarte multe filtre de poliție, atât pe drumurile naționale și autostradă, cât și în localități. Amenzile nu sunt deloc mici.
Și mare atenție la parcări. În Bulgaria se aplică amenzi și există situații în care mașinile pot fi ridicate, așa că noi am preferat parcările oficiale, plătite sau private. În funcție de zonă, am întâlnit tarife de aproximativ un euro pe oră sau în jur de 7,50 euro pe zi, iar în unele localități parcarea este gratuită în weekend și de luni până vineri, după ora 19:00.
August mi s-a părut o perioadă foarte bună pentru litoralul bulgăresc. Am prins vreme minunată, dar trebuie să țineți cont că este și perioada în care foarte mulți oameni aleg Bulgaria pentru vacanță. Cazarea merită rezervată din timp.
Pentru noi, cele șapte zile nu au fost despre a bifa stațiuni. Au fost despre a căuta ce se află după ele. Și tocmai acolo am găsit Bulgaria care ne-a rămas cel mai mult în minte.
Dacă vă plac poveștile mele de călătorie mă puteți urmări și pe facebook.